Moldova Help Or... 的个人资料MoldawienHilfeVerein - M...照片日志留言簿更多 ![]() | 帮助 |
|
|
3月25日 Info über Aktivitäten in Hinchest 7Consiliul de Administraţie al DGÎ
La şedinţele Consiliului de Administraţie din ianuarie, februarie s-au pus în discuţie mai multe chestiuni, una din ele fiind despre îndeplinirea cerinţelor Proiectului „Educaţie de calitate în mediul rural”, prezentată de V. Tănase, şef-adjunct al DGÎ. În urma analizei situaţiei constatate, s-a remarcat că instituţiile şcolare din raion au rămas inerte în contextul eforturilor privind direcţionarea procesului educaţional de calitate. Ineficient se gestionează patrimoniul atît la nivel de edificii, mobilier, de spaţii cu destinaţii directe procesului educaţional, ori auxiliare. Se încalcă normele igienico-sanitare şi ergonomice ce influenţează negativ nu doar randamentul activităţii educaţionale, dar şi pun în pericol sănătatea copiilor, nemaivorbind despre acţiunea negativă asupra formării copilului ca un om cu concepţii anumite şi ca purtător de valori. Profesorul şcolar nu a ajuns a fi model de responsabilitate, profesionalism, cultură şi elevanţă. Managerii denotă indiferenţă şi neglijenţă în executarea obligaţiilor de serviciu ceea ce se răsfrînge negativ asupra rezultatelor procesului educaţional, în ansamblu, şi de aici a întregului sistem. Instituţiile şcolare nu se îngrijesc de crearea unei imagini de prestigiu în comunitate prin ceea ce fac, cum fac, cînd fac. S-a decis să se menţioneze activitatea eficientă a echipelor manageriale din LT „M. Sadoveanu” Hînceşti, LT „M. Eminescu” Hînceşti, LT „Universum” Sărata-Galbenă, privind asigurarea condiţiilor de implementare a Proiectului „Educaţie de calitate în mediul rural”. S-a apreciat drept nesatisfăcătoare activitatea echipelor manageriale din: GM Drăguşenii-Noi, GM Sărata-Mereşeni, LT Cioara, LT „A. Donici” Ciuciuleni, GM Negrea în domeniul gestionării patrimoniului, dirijării corpului profesoral şi respectarea condiţiilor proprii educaţiei de calitate. De asemenea, se propune, în regim de urgenţă, tuturor managerilor şcolari:includerea în ordinea de zi a Consiliului de Administraţie chestiuni vizînd respectarea normelor igienico-sanitare, ergonomice, evidenţa echipamentului şi utilajului din dotare; revederea criteriilor de acordare a remunerării şefilor de cabinete, ateliere, laboratoare. SIE va monitoriza îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale managerilor şcolari ce ţin de responsabilităţile referitoare la buna funcţionare a instituţiei la nivel de: - bază tehnico-materială; - dotarea cu echipamente, utilaje şi exploatarea acestora; - pregătirea cadrelor didactice către ore şi condiţiile de desfăşurare a lor. Iar Consiliile locale vor fi informate referitor la rezultatele inspecţiei tematice şi se va propune implicarea consilierilor în activităţile de monitorizare a gestionării patrimoniului. La chestiunea „Cu privire la organizarea cursurilor opţionale” a informat V. Juc, specialist principal. Au fost supuse controlului 16 unităţi şcolare. În plan pozitiv s-au constatat următoarele: În toate clasele se studiază cel puţin o opţională; Numărul de elevi este de cel puţin 10, toate opţiunile sunt introduse în orar. De rînd cu aceasta s-au remarcat şi următoarele probleme: Cererile elevilor sunt scrise la începutul lunii septembrie; Repartizarea orelor opţionale se face în interesul profesorului; Nicăieri nu s-a alcătuit curricula, apoi planificarea de lungă durată; În multe instituţii chestiunea cu referire la orele opţionale nu este introdusă în Planul de activitate al şcolii; Profesorii nu dispun de proiecte de lecţii; Asistarea la orele opţionale de către direcţia şcolii este o rarietate. S-a decis să se menţioneze activitatea echipei manageriale din LT „Universum” Sărata-Galbenă la capitolul organizarea orelor opţionale. S-a propus Şefului DGÎ să avertizeze pentru activitate insuficientă la capitolul organizarea orelor opţionale următoarele cadre manageriale: Paraschiv A. (GM Fîrlădeni), Balan T. (GM Bozieni), Ghemu Ludmila (GM Caracui), Istrati Olga (GM Drăguşenii-Noi). Toţi directorii instituţiilor preuniversitare din raion timp de pînă la 01.02.08 să revadă proiectările de lungă durată la orele opţionale. O altă chestiune pusă în discuţie a fost cea cu privire la eficienţa orelor de dirigenţie (a informat A. Vivdici, specialist metodist) Deşi s-a observat o bună desfăşurare a orelor de dirigenţie, totuşi, s-a constatat: · La aspectul calităţii şi eficienţei orei educative sunt lacune . · Dirigenţia este un compartiment insuficient explorat şi cunoscut de către cadrele didactice. · Proiectările activităţilor educative se concep la nivel de realizare a unor conţinuturi si realizarea unor obiective de cunoaştere, şi nu de valori care vizează formarea unor convingeri, atitudini, comportament. · Agenda dirigintelui este un document necesar completării, şeful catedrei dirigenţie evaluează prezenţa agendei şi nu calitatea realizării acesteia · Respectarea parţială a legislaţiei în vigoare în ceea ce priveşte documentele dirigintelui şi activitatea acestuia în unele instituţii: ŞM Mereşeni, GM Fîrlădeni, GM Bozieni, LT ”M.Viteazul” Hîncesti, LT Bobeica. Consiliul de Administraţie a decis să menţioneze activitatea unor cadre didactice evaluate . Se propune să se realizeze un sistem de seminare destinate explorării eficiente a dimensiunilor disciplinei Dirigenţia şi cadrului normativ al acestuia de către specialiştii responsabili ai DGÎ Hînceşti în scopul elucidării lacunelor. Secţia Evaluare şi Inspectare va monitoriza echipa managerială în coordonarea cu activitatea dirigintelui la nivelul calităţii orelor de dirigenţie, evitîndu-se conceperea acestora ca lecţii de umplutură sau doar de management al clasei şi revizuirea calităţii schemei orare la aspectul curbei de efort. Centrul Metodic va elabora un ghid de criterii, indicatori şi standarde de evaluare măsurabili în scopul evaluării echitabile a eficienţei activităţii educaţionale a dirigintelui.
引用通告此日志的引用通告 URL 是: http://moldovahelporganisation.spaces.live.com/blog/cns!197C9648D8AB2C71!274.trak 引用此项的网络日志
|
|
|